vineri, 19 mai 2017

Paternitatea este dragoste


Cineva a spus că părinţi perfecţi nu există. Nu ştiu dacă pot fi de acord cu această afirmaţie. Mai curând, nu sunt. Îmi amintesc de exclamaţia filozofului păgân Libanius care vorbea despre educaţia copiilor în familiile creştine din vremea Sfântului Ioan Gură de Aur: „Ce mame au creştinii!”
Sfântul Iosif şi Preasfânta Fecioara Maria au fost părinţi perfecţi. Sfinţii Ioachim şi Ana, Sfinţii Zaharia şi Elisabeta au fost părinţi perfecţi. Perfect este părintele care se jertfeşte pentru copilul său, în numele lui Dumnezeu.
Prin urmare, perfectă este paternitatea care creşte copiii în spiritul dragostei de Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu şi dragostea este acel adeziv care uneşte strâns toate cărămizile ce formează solida casă a unei familii puternice. Iar acele cărămizi sunt: jertfirea de sine, ocrotirea, responsabilitatea şi responsabilizarea, grija, atenţia, învăţarea, deprinderile de viaţă, comunicarea politicoasă, bunele maniere… şi multe altele. Toate acestea vor forma un zid nezdruncinat, doar dacă sunt clădite pe piatra de temelie, care este Hristos.

luni, 15 mai 2017

Familia este cea mai importantă celulă a societăţii



Luni, 15 mai 2017, preoţii din Sectorul Social Asistenţă Socială şi Caritate a Bisericii Ortodoxe din Moldova au vizitat Complexul de Servicii Sociale „Împreună” din or. Cahul, pentru a marca alături de personalul, beneficiarii şi oaspeţii acestei marcante instituţii Ziua Internaţională a Familiei.
Copiii au pregătit un amplu program festiv de excepţională frumuseţe, vorbind despre importanţa unei familii puternice, încălzite de spiritul dragostei, atenţiei, devotamentului, responsabilităţii şi, cel mai important, spiritualităţii.
Doamna Emilia Mocanu, Directorul Complexului de Servicii Sociale „Împreună”, a mulţumit mult copiilor şi educatorilor pentru pregătirea şi prestaţia lor, menţionând „Discuţiile despre familie sunt întotdeauna foarte emoţionale pentru mine. Noi suntem şi mamă şi tată pentru mulţi dintre voi, iar eu sunt fericită să-mi contopesc profesia cu rolul meu de părinte, cel mai important rol din toate cele existente!”
Invitaţi la eveniment au fost şi absolvenţii fostei şcoli internat din Cahul, transformate în prezent în acest frumos Centru ce prestează servicii de plasament temporar pentru absolvenţi şi copii lipsiţi de îngrijire părintească, precum şi servicii de îngrijire pe parcursul zilei pentru toţi copiii din comunitate, oferindu-le posibilitatea de a-şi dezvolta talentele în atelierele de lemnărie, culinarie, apicultură, cercuri sportive, etc.
Părintele Mihail Mungiu, secretarul Eparhiei de Cahul şi Comrat, i-a salutat pe educatori, oaspeţi şi copii, menţionând că Biserica întotdeauna a accentuat importanţa familiei pătrunse de dragoste, ceea ce şi reprezintă acest deosebit local.
Preotul Constantin Cojocaru, preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, a transmis salutul cordial al Mitropolitului Vladimir, menţionând că familia reprezintă celula de bază a societăţii: „Sfântul Ioan Gură de Aur a numit familia Biserica de Acasă, accentuând prin aceasta rolul sacru al acestei unităţi ce stă la baza unei societăţi puternice şi prospere. Or, o familie puternică este una unde copiii sunt crescuţi în spiritul dragostei, responsabilităţii, grijii, fiind educaţi, informaţi şi ocrotiţi de posibilele pericole din viaţă.”
Părintele Iurie Hemei, responsabil pentru activitatea socială şi caritate din cadrul Eparhiei de Sud a Bisericii Ortodoxe din Moldova, a recitat un poem compus de el însuşi, şi a îndemnat pe copiii să înveţe de la dascăli şi unii de la alţii cele mai înalte şi frumoase valori prin care poate dăinui neamul.
Preoţii au adus în dar copiilor multe cărţi spirituale, puse cu generozitate la dispoziţia lor de părintele Octavian Moşin, preşedintele Sectorului Activitate în Rândul Tineretului, îndemnându-i să cultive dragostea lecturii pentru a se îmbogăţi atât în plan intelectual, cât şi în cel spiritual.

Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate





luni, 27 martie 2017

Adevărata binefacere este cea făcută în duhul lui Hristos


Dimineaţa de luni 27 martie 2017 a fost una specială pentru colaboratorii şi voluntarii centrului de caritate Hospice Angelus, care au fost vizitaţi de pr. Constantin Cojocaru, Preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
A fost oficiată slujba sfinţirii biroului, după care a avut loc o discuţie spirituală în care s-a accentuat rolul dragostei creştine în lucrarea de caritate. Părintele Constantin i-a încurajat pe voluntarii şi angajaţii Hospice-ului „Angelus”, subliniind importanţa şi valoarea activităţii lor: „Lucrul pe care îl faceţi dumneavoastră este extrem de important, şi abnegaţia, dăruirea de care faceţi dovadă, este admirabilă. Persoanele pe care le vizitaţi au, probabil, nevoie şi de susţinere materială, dar atingerea prietenoasă, mângâierea sufletească, cuvântul de încurajare, sentimentul de importanţă şi dragoste pe care le oferiţi este pentru ei mult mai important în momentul de faţă, când mulţi dintre ei îşi dau seama că se sting încet din viaţă. Admir puterea voastră sufletească şi sunt convins că fără o relaţie strânsă cu Dumnezeu această dăruire de sine ar fi imposibilă. Adevărata binefacere este cea făcută în duhul lui Hristos.”
Este de menţionat că Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate colaborează de curând cu această instituţie de menire socială, preoţii ortodocşi fiind solicitaţi în vizite pastorale la domiciliul beneficiarilor Hospice-ului.
Colaboratorii Hospice-ului „Angelus” au mulţumit slujitorilor Bisericii Ortodoxe pentru deschiderea lor şi răspunsul la nevoile spirituale şi morale ale beneficiarilor.

Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate

Hai să-ntindem hora mare!


vineri, 24 martie 2017

Ne vom aduna frânturile de forţe pentru a-L mărturisi pe Hristos!


Ne minunăm de vitejia sfinţilor. Sfânta Sofia a fost silită să privească muncile şi chinurile copiliţelor sale Elpis, Pistis, Agapis (Vera, Nadejda, Liubovi), şi le îmbărbăta să nu se lepede de credinţă, inima sângerându-i de durere. Sfântul voievod Constantin Brâncoveanu, la fel, a privit cu inima îndurerată cum capetele iubiţilor săi fii, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, căzură secerate de sabia păgână, ca apoi să-şi pună el însuşi capul pe buturugă, pentru a-L proslăvi pe Hristos prin mărturisirea credinţei Ortodoxe în faţa sultanului păgân.
Sărbătorindu-i pe cei 40 de Sfinţi Mucenici care s-au proslăvit în Sevastia, ne amintim de strigătul dureros al unei femei – mamei celui mai tânăr din ostaşi. Nu a strigat ca să-l salveze iubitul său fiu de moartea mucenicească, ci a strigat, încurajându-l pe băiatul său să mărturisească credinţa până la urmă, temându-se de moartea adevărată a lepădării de credinţă. Ea însăşi l-a ridicat pe feciorul său şi l-a dus în spinare spre locul arderii a celor 40 de sfinţi viteji care l-au proslăvit pe Hristos în faţa necredincioşilor.
Încă din Legea Veche ce preînchipuia Noul Testament, ne amintim de cei 7 fraţi Macabei şi mama lor Solomonia, care îi încuraja pe fiii săi să nu se lepede de credinţa în Dumnezeu adevărat şi să nu cedeze în faţa păgânilor cotropitori.
Asemenea exemple sunt nenumărate în istoria mântuirii.
Cu durere în suflet constatăm astăzi că unii părinţi „îşi cruţă” copiii şi nu-i aduc la biserică „pentru a nu-i obosi” la slujbele lungi. Îi lasă să mai doarmă niţel, întrucât în ajun au stat prea mult în faţa calculatorului sau a televizorului, şi s-au culcat târziu. Constatăm cu tristeţe că generaţiile ce vin sunt mai dezduhovnicite decât străbunii lor. Revoluţiile socialiste au fost dirijate din exterior, dar înfăptuite cu mâinile foştilor seminarişti, gimnazişti, copii ai părinţilor evlavioşi. De ce se întâmplă acestea? Probabil, din superficialitatea credinţei celor care pleacă şi din idolatrizarea materialismului celor care vin.
M-a telefonat într-o zi o sărmană consăteană, cu siguranţă, creştină, pentru că am mai văzut-o în curtea bisericii de Paşti şi Bobotează. M-a întrebat dacă pot descânta vaca, pentru că s-a îmbolnăvit. I-am răspuns că nu am mai făcut aşa ceva, dar înţeleg ce are în vedere. I-am mai spus de rugăciunile pe care preotul le face, mai ales, la ţară, pentru însănătoşirea dobitoacelor, stropind cu aghiasmă grâul sau tărâţa adusă, de obicei, de creştini în biserică. Şi am invitat-o să vină la Sfânta Liturghie, iar după slujbă să se apropie de preot şi să participe în rugăciunile ce se vor rosti. „Părinte, dar eu am mai adus tărâţa la biserica cea lângă piaţa centrală. Am lăsat-o în biserică, m-am dus la piaţă, iar popa a citit. După aceea am venit şi mi-am luat tărâţa şi am plecat acasă. Poate şi la matale pot doar aduce acasă ceea ce trebuie, şi mata să citeşti”.  Eu cred că nu mai este nevoie de completări. Mă întreb, se mai nasc brâncoveni în neamul nostru? Se mai nasc Ştefani?

Cred cu tărie că, totuşi, în moment de grea cumpănă, viteazul Ştefan sau voinicul Constantin ne va îmbărbăta, şi noi, după mii de căderi, ne vom aduna frânturile de forţe pentru a-L mărturisi pe Hristos!

luni, 13 martie 2017

Vindecarea slăbănogului

Vindecarea celui slăbănog în Capernaum
Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului:
Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!
(Marcu 2, 5)
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori!
Evanghelia de azi răsună în toate bisericile ortodoxe de pretutindeni. În acest fragment evanghelic se vorbeşte despre nemărginita dragoste a lui Dumnezeu pentru creaţia Sa, dar şi despre marea putere a rugăciunii pentru aproapele. Mântuitorul nostru Iisus Hristos învăţa într-o casă arhiplină de oameni – pentru că mulţimi multe veneau să-l asculte pe Cel crezut proroc puternic în faptă şi în cuvânt (Luca 24, 19). Faima Sa mergea înaintea Lui, de aceea oriunde venea acest mare Învăţător, se adunau mii şi mii de oameni. Unii L-au primit drept Cuvântul întrupat a lui Dumnezeu, alţii erau curioşi să asculte ceva nou, alţii veneau la un mare doctor. Însuşi Viaţa a venit să sufle viaţă în trupul muribund al făpturii. Şi cel care s-a luminat din interior cu lumina lui Hristos nu mai gustă moartea, pentru că nu este nimic comun între moarte şi Viaţă. Cei îndrăciţi se vindecau, şchiopii începeau să meargă, orbii vedeau, surzii auzeau, leproşii se curăţeau, cei scârbiţi primeau mângâiere. Şi doar cei cu inima împietrită rămâneau cu ochii întunecaţi şi urechile astupate de ură şi necredinţă. De aceea Mântuitorul şi spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 28-29).Evanghelia de azi ne spune că era atât de multă lume în casa în care se afla Iisus, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii (Marcu 2, 2). Oamenii s-au înghesuit atât de mult, încât nici măcar un copil micuţ nu ar fi putut trece prin acea mulţime însetată de cuvântul Său– Hristos le grăia lor cuvântul.
Şi iată, vedem cum credinţa a 5 oameni a făcut o minune – unul era slăbănogul şi ceilalţi erau cei patru prieteni ai săi care l-au adus purtându-l pe umerii lor. Văzând mulţimea şi dându-şi seama că nu vor putea intra, ei au recurs la un gest disperat – au desfăcut acoperişul casei şi au coborât prin spărtură patul cu prietenul lor. Credinţa acestora L-a mişcat profund pe Iisus, iar gestul lor a fost mai grăitor decât orice cuvinte – şi Mântuitorul nu S-a lăsat rugat, ci l-a slobozit pe bietul om, zicându-i „Fiule, iertate-ţi sunt păcatele” (Marcu 2, 5).
Ceea ce a urmat întotdeauna L-a mirat pe Iisus.